- cunoáşte
- vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cunósc, perf. s. 1 sg. cunoscúi, 3 sg. cunoscú; part. cunoscút
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
cunoáşte
Look at other dictionaries:
cunoaşte — CUNOÁŞTE, cunósc, vb. III. 1. tranz. A lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile unui lucru, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă… … Dicționar Român
şti — ŞTI, ştiu, vb. IV. I. 1. Tranz şi intranz. (Folosit şi absol.) A avea cunoştinţă (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaşte. ♢ loc. adv. Pe ştiute = în cunoştinţă de cauză. Pe neştiute = a) fără să şi dea seama; b) în ascuns, pe furiş … Dicționar Român
recunoaşte — RECUNOÁŞTE, recunósc, vb. III. tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ refl. A şi descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A… … Dicționar Român
autocunoaşte — AUTOCUNOÁŞTE, autocunósc, vb. III. refl. A se cunoaşte prin autoobservare. [pr.: a u ] – Auto1 + cunoaşte. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 autocunoáşte vb. (sil. a u ) → cunoaşte Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar… … Dicționar Român
breaz — BREAZ, Ă, breji, ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ♢ expr. A cunoaşte (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaşte foarte bine (pe cineva). 2. fig. (ir.; despre oameni) Deştept, isteţ, grozav. – Din… … Dicționar Român
cunoştinţă — CUNOŞTÍNŢĂ, cunoştinţe, s.f. 1. Cunoaştere (2). ♦ expr. A avea (sau a lua) cunoştinţă de ceva = a şti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoştinţa cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoştinţa publică = a da de ştire tuturor.… … Dicționar Român
curiozitate — CURIOZITÁTE, (2) curiozităţi, s.f. 1. Dorinţă de a cunoaşte (amănunţit) ceva nou sau neobişnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreţie. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei fiinţe; (concr.) lucru interesant… … Dicționar Român
deget — DEGET, degete, s.n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârşeşte mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget şi ţi ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă unul… … Dicționar Român
moare — MOÁRE s.f. (reg.) Apă cu sare sau cu oţet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se ţin ori s au ţinut murături; spec. zeamă de varză. ♢ expr. A şti (sau a cunoaşte) moarea cuiva = a cunoaşte firea, obiceiurile cuiva. A mânca… … Dicționar Român
poseda — POSEDÁ, poséd, vb. I. tranz. 1. A avea ceva în proprietatea sau în stăpânirea sa, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însuşiri, caracteristici. 4. A cunoaşte bine un … Dicționar Român
